ARTA LITURGICĂ

CC
Cosmina Chituc, istoric de artă

Ideea de a construi un proiect care să propună o viziune nouă asupra iconografiei contemporane românesti a pornit de la necesitatea reunirii cu o anumită regularitate a celor mai reprezentativi iconari din România. Reprezentativitatea a constituit în egală măsură o provocare dictată de absenţa unor criterii formale, dar şi de necesitatea de a diferenţia zona de căutare bazată pe Tradiţie şi pe un demers bine susţinut atât tehnic cât si vizual de cea a producției de serie, de cele mai multe ori la limita comercialului în acest atât de fragil şi delicat, în acelaşi timp riguros, domeniu al expresiei iconografice de rit ortodox.

Prin urmare, orice selecție a trebuit privită ca o lucrare aflată permanent în construcţie, iar gradul de stăpânire a meşteşugului de iconar – nicidecum ca pe o (pre)judecată, ci mai ales ca pe o lucrare împreună, ca pe o conştientizare ce trebuie să se petreacă în fiecare moment a celui care zugrăveşte chipul Domnului.

DSC_9413 IN
Andrei Răileanu, Sfânta mahramă, basorelief în piatră de Viștea, 45/42/8 cm, 2015

Prima manifestare a acestui proiect a pornit la Otopeni sub forma unui atelier deschis, cu regularitate anuală. De fiecare dată se modifică tema principală de la care pornesc participanţii şi invitaţii (fie iconari, freschişti, mozaicari, sculptori, arhitecţi şi teoreticieni ai icoanei etc.), încercând o acoperire cât mai largă atât a spaţiului românesc cât şi a tipului de mesteşug ce se regăseste în alcătuirea reprezentărilor şi a obiectelor cu destinatie religioasa ortodoxă. Ca urmare, fiecare nouă ediţie a acestui atelier aduce în discuţie problematici noi, importante atât pentru cei ce fac parte din domeniu, cât şi pentru publicul larg, venind astfel in sprijinul ideii de educare in sensul înţelegerii iconografice şi de cateheză, în sensul cunoaşterii Modelului din care izvoreşte această iconografie.

Gabriel Toma Chituc, Soborul Sfinților Români. Icoană lucrată pentru Mănăstirea Stavropoleos, tempera pe lemn, 39/41,5 cm

A doua manifestare a proiectului este constituită de albumele “Iconari in Otopeni”. Continuitate necesară a atelierelor, cu o aparitţie anuală după desfaşurarea acestora, publicaţia tipărită îşi propune să depăşească resursele unui eveniment punctual. Astfel, dincolo de arhivarea noilor lucrări realizate în fiecare an de participanţii în cadrul editiei, sunt dezvoltate discuţii şi sunt investigate aspecte conexe zonei iconografice, răspunsuri şi întrebări noi, lucruri care sunt cunoscute doar unora şi ar face bine multora. Ne-am propus ca aceasta carte, inclusiv la nivel tehnic, să incerce o soluţie bună pentru tipăriturile românesti având acest subiect, cu alte cuvinte o anumită atenţie la tipul de imagine şi aşezare in pagină, la tipul de hârtie şi gândire a întregului obiect, la felul în care sunt reproduse lucrările.

iconari-3-coperte

La fel de firesc este să continuăm acest proiect online. Spaţiul editorial este restrans de datele tehnice, de tiraj şi de posibilitaţile limitate de distribuţie. In plus face aproape imposibilă interacţiunea directă şi rapidă. Atelierele la rândul lor nu pot aduna, din variate motive, decat un public restrâns.

Ne-am gandit de aceea să construim o pagină web ca o platformă de întâlnire atât a iconarilor de referinţă din Romania, preocupaţi de interactivitate, munca în echipă şi abordari noi, creative, cât şi ca o punte de legatură între aceştia şi public – fie că este vorba despre mediul bisericesc sau mireni, despre specialişti sau publicul doritor să cunoască mai multe, despre iubitori de iconografie, teologi, arhitecţi, cei care încep sa construiască sau să (re)amenajeze liturgic o biserică, un paraclis, iconari ce caută răspunsuri pe care, poate, le putem căuta împreună.

Biserica memorială Mihai Viteazul, Alba-Iulia, iconostas. Concept și icoane: diacon Nicolae Bălan, 2002-2006

În prima fază, o posibilă echipă ar fi cea care a comunicat şi s-a exprimat în cadrul celor trei evenimente de la « Iconari in Otopeni ». Propunerile sau cererile adresate echipei de lucru ar trebui să furnizeze rezolvări care să includă şi abordări contemporane cu preocupări de ţinută artistică, expresive în care parteneriatul grupului de profesionişti, fiecare pe segmentul sau iar la final printr-o coordonare unitară să acorde maximă atenţie specificului locasului de cult, să se raporteze organic şi responsabil la Tradiţia bisericii şi cea locală.

De asemenea, această împreună prezentare implică dialog, prezentarea de proiecte şi colaborare reciprocă, deschidere la sugestii şi observatii, dezbatere directă sau online pe marginea lucrărilor pe care fiecare le desfaşoară personal. Ar însemna un plus de încredere şi acord din care proiectele în curs de propunere sau desfăşurare ar avea mai mult de câştigat decât să rămână izolate. O implicare şi prezentare colectivă ar certifica şi garanta un impact mult mai serios şi mai responsabil asupra unui beneficiar.

alb_prj v_vry in

Iconari.ro îşi propune aşadar o structură pe care vă invităm să o (re)construim împreună:

  • Arhiva online de lucrări grupate pe teme. Prezentarea unei baze de date cu iconari, pictori de biserici, mozaicari, sculptori, arhitecţi, orfevrari, artişti textilişti care activează în spaţiul artei liturgice, deasemenea incluzând în această bază de date şi zone conexe,  de multe ori neconsiderate la justa lor valoare, dar care participă activ la crearea unui tot unitar, şi cu referinţă la designul de mobilier bisericesc, la iluminat şi sonorizare etc. Accesul uşor la această bază de date cu lucrările acestora, la imagini cu realizari sugestive sau formule de proiect care să răspundă la provocarile contemporane. Pe scurt, dacă un preot sau ctitor intenţionează să construiască o biserică şi să o impodobească, să aibă acces direct la ceva ce se vrea a fi cu adevarat valoros în spaţiul artei liturgice de la noi, la propuneri, sugestii şi proiecte care să rezolve în mod unitar şi profesionist interiorul unui spaţiu liturgic.

    Bogdan Popa, cădelniță lucrată manual pentru mănăstirea Putna, argint aurit

    Site-ul ar conţine deja imaginile arhivate şi de la expoziţiile sau atelierele deschise desfăşurate până în prezent, la care se vor adăuga permanent alte realizari, mărturiile expozanţilor şi mai ales referinţe şi radiografii ale specialiştilor, criticilor de artă, etc. asupra preocuparilor acestora şi ale tendinţelor existente  sau urmarite în iconografia contemporană. Ar fi un site cu multă deschidere, formativ şi educativ.

  • Ar fi o platforma în care să creăm o imagine reală a prezenţei valorilor artistice pe care le avem în jurul nostru dar care de multe ori sunt izolate sau mai putin cunoscute şi astfel marginalizate.
  • Realizari de referinţă cu tot istoricul lor cuprinzand biserici, paraclise sau trapeze( arhitectură si pictură/mozaic), iconostase şi obiecte de cult liturgic şi de amenajări interioare.
  • Propuneri şi proiecte ce pot fi aplicate sau adaptate necesităţilor urgente ale fiecărei biserici sau spaţiu anex care să acopere toate palierele conceperii unui lacaş de cult şi al rezolvarii tuturor elementelor artistice cu funcţie liturgică.
St Napa Cathedral, Limassol, the tower, fresco 2005 IN
Ioan Popa, Catedrala Agia Napa din Limassol, Cipru. Frescă: Pantocrator, turla principală
  • O arhivă de specialitate cu imagini de referinţă din istoria artei bizantine cu funcţie de posibilităti de urmat intr-o simţire a zilelor noastre.
  • Spaţiu de publicare pentru cercetători (teologi, istorici de artă, arhitecţi, muzeografi etc.)
  • Recomandări de evenimente
  • La finalul anului, în urma materialelor strânse şi postate pe site, al evenimentelor desfăşurate şi al realizărilor de referinţă se propune o revistă care să concretizeze toate aceste aspecte.
Fragment de candelabru, Biserica Sfinților Ioani, Alba-Iulia. Metaloplastie în alamă de Virgil Scripcariu, Andrei Răileanu si Bogdan Popa

Ne dorim ca această platformă să devină un loc al bunei rânduieli, un spaţiu care să facă posibilă întâlnirea acelora care cred că numai împletirea cunoaşterii Tradiţiei cu meşteşugul bine stăpânit şi cu smerenia va reuşi să limpezească confuzia ce diluează atât de frecvent astăzi graniţa dintre icoană şi tabloul religios.